Am vazut de curand noul film de animatie de senzatie Coraline. Prima intrebare care mi-a rasarit in minte a fost daca e un film pentru copii sau nu? De fapt, intrebarea explicita a fost: Ioana, fetita mea de 3 luni, va gusta acest film cand va creste mare (5-8 ani)? Pe masura ce evolua actiunea intrebarea s-a transformat in : O sa-i permit fetitei mele sa vada acest film?
Sa ma explic un pic! Teorectic, filmul are ingredientele unei povesti cu un mix de motive din diverse povesti celebre. Un fel de contopire de elemente din basmele si povestile copilariei copilului universal. Alice in tara minunilor e o trimitere directa: personajul urmareste niste soricei -ca Alice iepurasul. Pe masura ce continui vizionarea mai descifrezi si alte elemente de poveste. Problema apare la maniera de realizare. Am avut cumva sentimentul ca vad pentru prima oara un film de desene animate genul "EMO"! Atmosfera in sine e o atmosfera care portretizeaza parca intr-o pelicula desenata uratimea sufletului contemporan al secolului 21. De la cinismul parintilor pana la copiii care considera prieten orice freek. De la joaca unui copil intr-o mocirla gri pana la elemente de horror ca inlocuirea ochilor cu nasturi. Momentul de declansare al actiunii (trecerea printr-o usita scunda) desi pare a fi limita dintre real si oniric, imi aduce aminte mai degraba de granita dintre real si halucinogen din "Being John Malkovich".
Bleah! Nu mi-a placut! Desi nu sunt genul sensibil, m-a exasperat de fapt cel mai mult ca acest film este de fapt portretizarea unui cosmar pe care copilul - Coraline - il gaseste voluptos si interesant in final. Sper sa ii placa fetitei mele Bambi si Madagascar si sa considere ieftin un asemenea film, care are acum avantajul ca ruleaza 3D in cinema-uri. Imi doresc insa sa nu prolifereze genul "anime emo", ca nu ma mai uit la desene animate!
